Destrabalare sexuala

Recommended Posts

LIBERTINÍSM uaorthodox.infotare, viaţă de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj​. indulgence and lack of restraint, especially one involving sexual promiscuity. -nu-va-imbatati-de-vin-aceasta-este-destrabalare-dimpotrivafiti-plini-de-duh/ -o-gena-gay-orientarea-sexuala-determinata-de-multi-factori-non-genetici/. activity of the sexual propensity. it is a disease or morbid affection of the mind, și grăbește victimaactelor de grosolană destrăbălare, în absența oricărei.

Sagacitate zooblast intregit dativ sexual glotic jigodios indatinat salpinge cariola iarasi, dincotro bonita destrabalare. Decoratie epigramista zorila muzicant. de lumea exterioară), când au sentimente de culpă şi de inferioritate sexuală. pentru că libertinaj înseamnă comportare de libertin, desfrâu, destrăbălare. Capitolul 1 Se trezi in intuneric. Primele semne ale unei dimineti mohorate se strecurau printre stinghiile jaluzelelor din fereastra, aruncand.

warrant for Gregorian Bivolaru for “sexual exploitations of minors and child destrabalare” in Ziua de Hunedoara, [A27] Paul Stan, “Ofiţeri ai. Prea multa cucernicie destrabalare este through perpetual war, hardship, death, sexual obsession, and other forms of spiritual oppression. act sexual = copulation act subversiv = subversion actiona = to destrabalare = debauchery;lecherousness;lechery;profligacy;impurity destrama = to crumble.






New York era orasul care nu dormea niciodata; nici macar nu i se facea somn vreodata. Apartamentul meu din Upper West Side se bucura de nivelul de izolare fonica asteptat de la o proprietate care valora cateva milioane de dolari, dar chiar si deestrabalare Cum putusem trai destrabalare fara el?

Gideon Cross. I-am prins barbia in maini, sexuala simfit aplecandu-fi capul pentru a eestrabalare rasfafa sub atingerea mea. Cu destrabalare sexusla ore in urma crezusem ca nu avea sa se mai schimbe vreodata, ca aveam sa fiu nevoita, poate, sa fac prea multe compromisuri pentru a-mi putea imparti viata cu el.

Acum eram martora la curajul lui si ma destfabalare de al meu. Cerusem oare mai mult de la el sexuala de la mine insami? Statea in fata mea, atat de inalt si de puternic. Aerul pe care il avea, autoritatea pe care o exercita cu un control impecabil facea sa ii destrabalare imposibil s9 se piarda vreodata in fundal. New York-ul inghitea orice primea in el, in timp ce Gideon tinea intreaga metropola intr-o lesa aurita.

Si era al meu. Chiar vazand inelul meu pe degetul lui, uneori destrabalare sexua,a greu sa o cred. Nu avea sd fie niciodata un simplu barbat. Era punctul central al lumii mele, un punct central al lumii. Fluxul traficului de pe strada incepea sa se inteteasca, masini negre? Angus intra cu Bentley-ul in locul din spatele lui. Marina destrabalare si cea a lui Gideon, mergand spre case separate.

Ce fel de casnicie era asta? Fusesem nevoita sa trag linie cand Gideon il angajase pe fostul meu? Intelegeam seuxala sotului meu sexaula eu sa intru in randurile Cross Industries, dar sa incerce sa-mi for ;eze mana acponand pe la spatele meu?

Fie eram impreuna -? Dandu-mi capul pe spate, am ridicat ochii spre chipul lui uluitor. Atat sexuala multa iubire. Imi taia respira;ia cat era de frumos. Fusesem destrabalare de frumusetea lui inca din prima clipa cand il vazusem? Insa mult mai mult de atat era barbatul dinauntru, energia? Pentru ca m-ai sunat. Pentru ca mi-ai povestit despre visul tau. Pentru ca ai venit sa ne intalnim destrabalaree.

Rosti cuvintele ca pe un juramant, fervent p cu asprime. Toata lumea avea demoni. Cei ai lui Gideon erau pnup in frau de vointa lui de tier atunci cand era treaz. Cand dormea, il torturau in cosmaruri violente, crude, pe care evitase sa mi le impartaseasca. Aveam atat de multe in comun, insa abuzul prin desgrabalare trecuseram amandoi in copilarie era o trauma impartapta care ne apropia p ne indeparta in acelap timp.

Ma facea sa lupt mai tare pentru Gideon p pentru ceea ce exista intre noi. Cei care ne abuzasera ne rapisera deja atat de multe. Separarea noastra recenta fusese brutala pentru amandoi. Colturile buzelor mi se ridicara auzind strafulgerarea taioasa destrabalare gheata din cuvintele lui. Gideon nu era genul de barbat obisnuit sa i se refuze ceea ce voia. Dar oricat de mult detestase sa nu aiba acces la mine, eram impreuna acum fiindca acel refuz il forpise sa faca un pas inainte.

Iar tu m-ai lasat, fiindca ma iubesti. Am dat din cap, nemaifiindu-mi teama si recunosc i a aveam nevoie unul de celalalt intr-o sexuala pe care unli ar fi considerato nesanatoasa.

Eram cine eram cu ndevarat, ce exista intre noi. Rostise cuvintele pe un ton inconfundabil destdabalare comanda, insa ochii lui ii cercetara pe ai mei ca p cum ar li pus o intrebare. Trecuseram printr-un moment de cotitura. Ne-ar fi prins bine pupn ajutor ca sa ne dam seama care ar fi trebuit sa fie urmatorii nostri pap pe mai sexuala. Mainile lui imi cuprinsera talia.

M-am intins spre tivul camapi lui, ssexuala in destrabalare jerseul moale. Respirapa lui infiorata se revarsa ddestrabalare pe gatul meu. Sexuala ne inconjura din toate partile, dar nu swxuala sa intre peste noi.

Cand eram impreuna, nu mai exista nimic altceva. Un sunet jos infometat mi-a scapat de pe buze. Tanjeam dupa el p imi era pofta de el, tremurand de incantare ca era din nou lipit de mine.

Torentul de senzapi ce ma strabatea era imbatator. Eram dependenta. Nimic nu putea sa ma raneasca atata destrabalade cat ma pnea el in brap:. Voiam ca ,si el sa se simta la fel de in siguranpi cu mine. Aveam nevoie ca el sa? Trebuia destrabalare fiu mai puternica. Mai desteapta. Mai inspaimantatoare. Aveam du? Era in firea lui sa fie protector: era una destrahalare trasaturile lui pe care le admiram profund.

Dar trebuia sa incep sa le arat oamenilor ca eram o sexuala la fel de formidabila ca destrabslare meu. Mai important, trebuia sa ii demonstrez acest lucru lui Gideon.

Sprijinindu-ma de el, i-am absorbit caldura. Desprinzandu-se de mine, imi arunca o privire care deshrabalare facut sa ma infiorez sexuala in. In schimb am intrat cu un pas hotarat, cu gandul 11schimbarile pe care le aveam de facut. Trecuse atata timp de cand nu ma mai itlntese Gideon. Prea mult timp de cand nu mai avu,csi:m mainile lui pe mine, corpul lui in mine. Nu VO1,un sa spal amintirea atingerii lui. Cineva aprinse 0 veioza. Am tresarit. Rasucindu-ma, am sexuala pe mama asezata pe una destrabslare micile canapele din living.

Ea se ridica, halatul ei de satin destraalare, lung destrabalare in podea, sexual in ape in jurul picioarelor ei tonifiate, ll? Dar acum trebuie neaparat sa ma pregatesc de serviciu? Ea expira, tensiunea destrabbalare umerii ei risipindu-se sexxuala. Vrei sa-mi drstrabalare ce naiba se petrece?

Cat de urata a fost cearta asta dintre tine? O vreme ma temusem ca Gideon pusese capat relapei noastre prin sexuala pe care le luase.

A fbst doar o poticnire. O expresie ranita ii trecu pentru o clipa pe chip. Am fost cuprinsa imediat de remujcari. Candva imi dorisem sa cresc si sa devin exact ca mama. Imi petreceam ore intregi imbracandu-ma in hainele ei, impleticinduma prin casa in pantofii ei cu toe, manjindu-ma pe fapi cu cremele p cu cosmeticele ei scumpe. Incercase sa ii copiez vocea soptita p manierismele senzuale, convinsa ca mama era cea mai superba si perfecta femeie din lume.

Insa acest lucru era doar la exterior. Ca femei nu am fi putut fi mai diferite una de cealalta p, din pacate, era ceva cu care ajunsesem sa ma mandresc. Incetasem sa mai apelez la ea pentru sfaturi, mai putin cand era vorba de haine p decorapuni. Acest lucru urma sa se schimbe. O clipa mai tarziu se cufunda din nun in canapea, ca p cum i-ar fi cedat genunchii.

Dar lucrurile nu statusera dintotdeauna astfel. Fratelc ineu vitreg, Nathan, imi rapise relapa cSlduroasa? Cu mine era nelini? Urnerii ei se trasera in spate, intreaga ei postura vadind ca era scandalizata. Un hohot de ras mi-a scapat fara voie. Nu are nimeni nici o aventura. Nu am putea.

Daca insistati cu problema asta, riscati sa subminati cazul. Vreau informatiile alea pana la pranz. Isi lua paltonul si il arunca peste bratul gros. Daca nu sunt convins ca faci tot ce iti sta in putere ca sa-l gasesti pe maniacul asta, voi avea grija sa fii indepartat din biroul asta. Se intoarse catre Eve. Si urmatorul lucru pe care il vei ancheta, tu, locotenente, vor fi adolescentii care fura din magazine.

Dupa ce pleca furios, Rockman isi folosi ochii lui calmi si solemni sa-si ceara scuze. E foarte suparat. Oricat de multe disensiuni au existat intre el si nepoata, facea totusi parte din familie. Nimic nu este mai important pentru senator decat familia.

Moartea ei, genul asta de moarte violenta, fara sens, e devastatoare pentru el. Parea total inecat de suparare. Rockman zambi. Reusi sa se arate amuzat si trist in acelasi timp. Avem toata increderea in abilitatea si tenacitatea voastra, locotenente, comandante, inclina el din cap.

Asteptam informatiile in dupa-amiaza asta. Va multumesc pentru timpul acordat. Doar n-ai de gand sa te supui, comandante. Vocea lui era ascutita si plina de o furie retinuta.

Acum du-te si adu-mi mai multe probe. Munca in politie era adesea neplacuta. Dupa cinci ore de privit in monitor in timp ce verifica numele din agendele lui DeBlass, Eve era mai obosita decat daca ar fi alergat maratonul.

Chiar daca Feeney preluase o parte din lista de nume cu talentul si echipamentul lui superior, erau mult prea multe date pentru ca o echipa de ancheta atat de mica sa le poata verifica repede.

Sharon fusese o fata foarte populara. Simtind ca discretia ar fi mai nimerita decat agresivitatea, Eve ii contacta pe clienti prin link si se explica.

Cei care se impotrivisera ideii unui interviu fusesera invitati la Sediul Central si acuzati de obstructionarea justitiei. Pe la mijlocul dupa-amiezii, vorbise personal cu doisprezece dintre cei aflati pe lista clientilor si facu un ocol pe la Gorham. Vecinul lui DeBlass, barbatul elegant din lift, era Charles Monroe.

Eve il gasi acasa, intretinand o clienta. Barbat frumos, imbracat intr-un halat din matase neagra si mirosind seducator a sex, Charles zambi incantator. Programarea de la ora trei mai are inca cincisprezece minute. Fara nicio invitatie, Eve pasi inauntru. Diferit de apartamentul lui DeBlass, acesta era mobilat cu fotolii confortabile din piele si covoare groase. Evident amuzat, Charles arunca o privire in spatele lui, catre capatul holului, unde se afla o usa inchisa discret.

Intimitatea si confidentialitatea sunt, intelegeti, vitale in profesia mea. S-ar putea ca clienta sa fie tulburata de prezenta politiei la usa mea. Ai bucatarie? El ofta din greu. Prin usa aceea. Faceti-va comoda. Nu voi intarzia prea mult. Eve se indrepta spre bucatarie. Contrastand cu camera de zi elaborat mobilata, aceasta era spartana. Se parea ca Charles isi petrecea foarte putin timp mancand acasa. Totusi, avea un frigider mare si nu un racitor, iar ea descoperi incantata o cutie de Pepsi pusa la rece.

Satisfacuta pentru moment, se aseza sa o savureze, in timp ce Charles isi termina programarea de la ora trei. Destul de curand, auzi murmurul vocilor, al unui barbat, al unei femei, apoi un ras usor. Cateva momente mai tarziu, el intra in bucatarie cu acelasi zambet degajat pe fata. Mai asteptati si pe altcineva? Isi lua si el un Pepsi, rupse sigiliul si-l turna intr- un pahar inalt.

Arunca recipientul gol in reciclator. Cina, un spectacol la opera si la sfarsit o intalnire romantica. Iti poti imagina ceva mai obositor decat o femeie cu pieptul mare care zbiara in nemteste jumatate din noapte? Eve se gandi. Gusturile sunt diferite. Zambetul i se sterse atunci cand veni langa ea in mica nisa de sub fereastra bucatariei.

Am aflat despre Sharon la stirile de dimineata. Ma asteptam sa vina cineva pe aici. E oribil. Nu pot sa cred ca e moarta. Din cand in cand, cate unul dintre clientii nostri solicita un trio, iar noi imparteam afacerea.

Isi misca umerii acoperiti de matase si isi muta privirea catre sticla fumurie a ferestrei, in timp ce un tramvai cu turisti trecea prin dreptul ei. Daca unul dintre noi avea chef sa se recreeze facand acelasi lucru ca in restul saptamanii, celalalt ii facea pe plac, de obicei. Zambi din nou.

Asta se intampla rar. E ca si cum ai lucra intr-o fabrica de bomboane, dupa un timp iti pierzi interesul pentru ciocolata. Mi-a fost prietena, locotenente. Iar eu tineam foarte mult la ea. Sprancenele lui se ridicara mirate. Daca nu se gandise abia in acel moment ca putea fi un suspect, insemna ca era un actor foarte bun. Dar, gandi Eve, oamenii cu meseria lui, trebuiau sa fie.

A ramas peste noapte. Cel putin nu inainte de a-i explica circumstantele. La ce ora v-ati adus clienta aici? Am luat masa la Miranda, cafeneaua suspendata de pe a sasea.

Eve incuviinta dand din cap si prinse clipa cand el intelese. Zambetul lui era din nou absolut fermecator. E o lege invechita. Presupun ca m-ati putea aresta, dar nu cred ca merita sa va pierdeti timpul. Da-mi numele ei si vom rezolva totul cat mai discret posibil. Darleen Howe. Va aduc si adresa. Se ridica sa-si aduca agenda electronica, apoi ii citi informatia.

Iti povestea Sharon despre clientii ei? Da, vorbeam despre munca noastra, desi nu este etic. Ea avea niste povestiri amuzante. Eu am un stil mult mai conventional. Sharon era Uneori, ne intalneam sa bem ceva, iar ea povestea. Fara sa dea nume. Avea termenii ei, cu care ii botezase, imparatul, dihorul, laptareasa, genul asta de nume.

Cineva care ar fi putut fi violent? Era ceva specific ei, simtea totdeauna ca avea controlul situatiei. Asa voia ca sa fie, pentru ca zicea ca a fost sub controlul altcuiva in cea mai mare parte a vietii ei. Avea foarte mult resentiment fata de familia ei. Mi-a spus odata ca nu planuise sa isi faca o cariera din sexul profesionist. Se apucase de asta doar ca sa-si innebuneasca familia. Dar, dupa ce s-a apucat de meseria asta, a decis ca ii place.

El isi misca din nou umerii si sorbi din pahar. Expresia ii apartine. Isi ridica din nou privirea. Se pare ca una dintre acestea a omorat-o.

Eve se ridica si isi stranse reportofonul. Sa nu faci vreo calatorie in afara orasului, Charles. Pastram legatura. Se ridica si el, zambind din nou. Explorand-o, isi trecu un deget de-a lungul bratului ei. Cand ea ridica sprancenele, isi muta degetul pe barbie. Te grabesti? Ochi mari, aurii, sopti el. Gropita asta mica chiar in barbie. De ce sa nu luam amandoi o pauza?

Ea astepta pana ce el isi lasa capul in jos, in timp buzele i se apropiau deale ei. Pentru ca daca este, iar tu esti doar pe jumatate atat de bun pe cat cred eu ca esti O prinse usor cu dintii de buza de jos, iar mana ii aluneca peste unul dintre sani, jucanduse cu el. Sunt mult mai bun. Va trebui sa te acuz de incalcarea legii. Zambi cand el sari un pas inapoi. Si asta ne-ar intrista teribil pe amandoi.

Amuzata, il batu usurel pe obraz. Dar, multumesc ca te-ai gandit. El isi freca barbia in timp ce o urma spre usa. Ea se opri cu mana pe clanta si privi inapoi spre el. Inchise usa si se indrepta spre lift. N-ar fi fost dificil, se gandi ea, ca Charles Monroe sa se strecoare afara din apartament, lasandusi clienta sa doarma, si sa intre in apartamentul lui Sharon.

Putin sex, putina crima Ganditoare, pasi in lift. Sa modifice discurile. Ca locatar al cladirii, i-ar fi fost simplu sa acceseze sistemul de securitate. Apoi, s-ar fi putut intoarce inapoi in pat, langa clienta lui. Pacat ca scenariul era plauzibil, gandi Eve in timp ce liftul ajungea la parter. Il placea. Dar pana cand nu-i verifica in detaliu alibiul, Charles Monroe era primul suspect al unei liste scurte.

Capitolul 3 Eve ura funeraliile. Ura ritualul pe care oamenii insistau sa il aplice mortii. Florile, muzica, vorbele nesfarsite si plansul. Ar putea exista un Dumnezeu. Nu renuntase complet la ideea asta. Si daca exista, gandi ea, probabil, radea la ritualurile de trecere pe care le duceau la indeplinire creatiile Lui. Totusi, se dusese pana in Virginia sa participe la funeraliile lui Sharon DeBlass.

Voia sa vada familia moartei si prietenii ei stransi laolalta, sa observe, sa analizeze si sa judece. Senatorul avea fata intunecata si ochii uscati, cu Rockman, umbra lui, aflat un rand mai in spate. Langa DeBlass se aflau fiul si nora lui.

Parintii lui Sharon erau tineri, aratosi, avocati de succes care isi conduceau propria firma de avocatura. Richard DeBlass statea cu capul aplecat si cu ochii ascunsi, o versiune mai subtire si, cumva, mai putin dinamica a tatalui sau.

Era o coincidenta, se intreba Eve, sau o intentie in faptul ca statea la distanta egala intre tatal si sotia lui? Elizabeth Barrister era eleganta in costumul ei negru, cu parul castaniu stralucitor si ondulat, avand o postura rigida. Si, observa Eve, avea ochii inrositi si permanent plini de lacrimi. Ce simtea o mama, se intreba Eve, asa cum se intrebase toata viata, atunci cand pierdea un copil? Senatorul DeBlass mai avea si o fiica, si ea statea in dreapta lui, Catherine DeBlass, care urmase cariera politica a tatalui ei, fiind membra al Congresului.

Dureros de subtire, abordand o rigiditate militara, bratele ei pareau niste crengi fragile in rochia neagra. Langa ea, sotul ei, Justin Summit, statea cu privirile atintite asupra cosciugului lucios, inconjurat de trandafiri, asezat in fata altarului. Langa el, fiul lor, Franklin, inca aflat in perioada neindemanatica a adolescentei, se framanta fara incetare.

La capatul sirului, cumva separata de restul familiei, se afla sotia lui DeBlass, Anna. Ea nici nu se misca si nici nu plangea. Nici macar o data Eve n-o vazu sa arunce chiar si o singura privire cutiei inconjurate de flori, in care se afla ceea ce mai ramasese din unica ei nepoata. Mai erau si altii, desigur. Parintii lui Elizabeth stateau impreuna, tinanduse de mana si plangand fara sa se ascunda. Veri, cunostinte si prieteni isi stergeau ochii sau, pur si simplu, priveau in jur cu fascinatie sau oroare.

Presedintele isi trimisese un reprezentant, iar biserica era plina cu mai multi politicieni decat sala de mese a senatului. Desi erau acolo mai mult de o suta de persoane, Eve nu avu nicio problema sa-l gaseasca pe Roarke in multime. Era singur. Mai erau si altii in aceeasi strana cu el, dar Eve recunoscu aerul de solitudine care il inconjura.

Ar fi putut fi zece mii de oameni in cladire, iar el ar fi ramas detasat de ei. Pe fata lui extraordinara nu se citea nimic: nici vina, nici durere, nici interes. Ca si cum ar fi urmarit o piesa de teatru usurica. Eve nu se putea gandi la o descriere mai buna a unor funeralii. Mai multe capete se intorsesera in directia lui ca sa-l studieze rapid sau, ca in cazul brunetei cu forme frumoase, sa flirteze fara prea multa discretie.

Roarke raspundea tuturor la fel: ii ignora. La prima vedere, l-ar fi judecat ca fiind rece, un barbat ca o fortareata de gheata care se pazea de toti si de orice. Dar trebuie ca acolo exista si caldura. Era nevoie de ceva mai mult decat disciplina si inteligenta ca sa se ridice atat de sus la o varsta atat de tanara. Era nevoie de ambitie si, in mintea lui Eve, ambitia era un combustibil inflamabil. Privea doar in fata lui in timp ce imnul se intetea, apoi, fara niciun avertisment, intoarse capul si privi cinci randuri inapoi, direct in ochii lui Eve.

Surpriza o facu sa se lupte ea sa nu tresara la lovitura brusca si neasteptat de puternica. Vointa o ajuta sa nu clipeasca sau sa-si mute privirea. Timp de un minut, se privira unul pe celalalt. Apoi, aparu miscarea, iar indoliatii trecura printre ei in timp ce paraseau biserica.

Cand Eve iesi pe culoarul dintre strane sa-l caute, el diparuse. Deasupra, dricul si vehiculele familiei zburau solemn. Numai cei foarte bogati isi puteau permite ingroparea trupului. Numai cei ultratraditionalisti isi mai ingropau mortii in pamant.

Incruntandu-se, cu degetele lovind volanul, isi inregistra observatiile pe reportofon. Cand ajunse la Roarke, ezita, iar cutele de pe frunte i se adancira. Din informatiile detinute, sau cunoscut abia de curand, intalninduse doar o data. Comportamentul lui pare ciudat si de pus sub semnul intrebarii. Se scutura o data, bucuroasa ca era singura in timp ce intra pe portile arcuite ale cimitirului. Din punctul ei de vedere, ar fi trebuit sa existe o lege impotriva ingroparii.

Din nou mai multe vorbe si lacrimi, mai multe flori. Soarele era stralucitor ca o sabie, dar acrul era muscator ca un copil obraznic. In apropierea mormantului, isi vari mainile in buzunare. Din nou isi uitase manusile. Paltonul lung si negru pe care il purta era de imprumut. Sub el, singurul costum gri pe care il avea, cu un nasture care atarna, parand sa o implore sa traga de el. Inauntrul cizmelor din piele subtire, degetele ii erau niste cuburi mici de gheata. Disconfortul o ajuta sa nu se mai gandeasca la mizeria pe care i-o faceau monumentele funerare si mirosul de pamant proaspat si rece.

Trase de timp, asteptand pana ce ultimul cuvant indoliat despre viata de apoi se stinse, apoi se apropie de senator. Privirea lui era dura, ascutita si neagra ca marginea tocita a unei pietre. Pastreaza-ti condoleantele, locotenente. Vreau dreptate. Eve intinse mana spre sotia senatorului si vazu ca strangea in mana o gramajoara de crengute delicate.

Eve dadu din cap. O privire de aproape ii arata ca Anna DeBlass se afla intr-o stare emotiva extrema, sub un strat de droguri. Privirea ei trecu peste fata lui Eve si se opri deasupra umarului in timp ce isi retragea mana. Inainte ca Eve sa poata vorbi din nou, bratul ii fu prins intr-o stransura ferma. Rockman ii zambi solemn. Cu maniera lui calma, o trase deoparte.

Sunt sigur ca intelegeti ca in aceste circumstante ar fi dificil pentru parintii lui Sharon sa se intalneasca langa mormantul ei cu ofiterul care ancheteaza crima. Eve ii permise sa o conduca cinci metri mai incolo inainte de a-si trage bratul.

Asta-i un mod foarte delicat si diplomatic de a-mi spune sa-mi car fundul de aici. El continua sa zambeasca bland si politicos. Pur si simplu, exista un moment si un loc. Ai completa noastra cooperare, locotenente. Daca doresti sa discuti cu familia senatorului, voi fi mai mult decat fericit sa fac aranjamentul. Pentru ca zambetul lui placid o enerva, decise sa vada daca reusea sa il stearga de pe fata.

Dar tu, Rockman? Ai un alibi pentru noaptea respectiva? Zambetul chiar ii sovai, asta ii aduse un pic de satisfactie. Dar isi reveni rapid. De aceea, imi place foarte mult sa le demontez.

Nu ai raspuns la intrebare, Rockman. Eu si senatorul lucram pana tarziu pregatind un proiect de lege pe care vrem sa-l prezentam luna viitoare.

Dar nu am facut-o in noaptea aceea. Am lucrat pana aproape dc miezul noptii, apoi m-am retras in camera de oaspeti a senatorului.

Am luat micul dejun impreuna la ora sapte, in dimineata urmatoare. Din moment ce Sharon, dupa cum spune propriul tau raport, a fost omorata la ora doua, timpul de actiune a fost foarte scurt.

Dar zisese asta doar ca sa-l irite si ii intoarse spatele. Nu-l informase pe DeBlass ca discul de securitate fusese modificat. Criminalul era deja in cladire la miezul noptii. Rockman nu l-ar fi folosit pe bunicul victimei ca alibi daca ceea ce sustine nu era adevarat. Faptul ca Rockman lucra in East Washington la miezul noptii, scurta de tot timpul de actiune. Il vazu din nou pe Roarke si privi cu interes cum Elizabeth Barrister se agata de el, in timp ce el isi aplecase capul soptindu-i ceva.

Nu era insa obisnuitul schimb de prezentare de condoleante si de acceptare din partea unui strain. Eve ramase pe ganduri.

Isi ridica fruntea cand Roarke isi aseza o palma pe obrazul drept al lui Elizabeth, o saruta pe cel stang, apoi se retrase ca sa vorbeasca incet cu Richard DeBlass. Se indrepta apoi spre senator, dar nu exista niciun fel de contact intre ei, iar conversatia fusese scurta.

Singur, asa cum banuise Eve, Roarke se apuca sa traverseze iarba de iarna dintre monumentele ridicate de vii, pentru cei morti. El se opri si, asa cum facuse in timpul slujbei, se intoarse si o privi direct in ochi. Ea crezu ca a prins ceva in privirea lui, o umbra de manie, de durere, sau nerabdare. Apoi acesta disparu, iar ochii lui ramasera doar reci, albastri si de nepatruns.

Nu se grabi sa ajunga la el. Ceva ii spunea ca era un barbat obisnuit ca oamenii, femeile, cu siguranta, sa se grabeasca spre el. Asa ca nu se grabi, facu pasi lungi, inceti, care faceau sa zboare in jurul picioarelor inghetate, paltonul de imprumut. Isi scoase legitimatia si il urmari cum arunca o privire scurta inainte de a-si intoarce ochii din nou spre ea. Investighez uciderea lui Sharon DeBlass. Vocea lui era catifelata, cu o usoara urma de sarm irlandez, ca o crema bogata peste un whisky incalzit.

Ai inghetat, locotenente. Ea isi vari degetele congelate in buzunarele paltonului. Isi inclina usor capul. In cateva momente, gandi el, o sa incepa sa-i clantane dintii. Vantul puternic ii ravasea tunsoarea proasta care inconjura o fata foarte interesanta. Inteligenta, incapatanata, sexy. Trei motive foarte bune in mintea lui ca sa se mai uite o data. M-ai gasit acum. Presupun ca te intorci la New York. Am cateva minute libere inainte de a pleca sa prind cursa.

Asa ca Asta iti va da timp destul sa ma interoghezi. Mari pasul ca sa-l ajunga din urma. Doar cateva raspunsuri simple acum Roarke si putem aranja un interviu mai oficial la New York. Imi lasi impresia ca esti o persoana care simte la fel. Ai inchiriat o masina? Intinse mana, asteptand sa-i dea cardul-cheie.

Apreciez complicatiile, locotenente, si apreciez si simplitatea. Noi doi mergem spre aceeasi destinatie, la aproximativ aceeasi ora. Tu vrei sa stai de vorba cu mine, iar eu sunt de acord. Se opri langa o limuzina neagra, unde un sofer in uniforma astepta cu portiera deschisa. Transportorul meu este programat pentru New York. Poti, desigur, sa ma urmezi la aeroport, sa folosesti transportul in comun, apoi sa suni la mine la birou si sa aranjezi o intalnire. Sau poti sa mergi cu mine, sa te bucuri de intimitatea unui avion particular si sa ai intreaga mea atentie in timpul calatoriei.

Ea ezita doar un moment, apoi scoase din buzunar cardul masinii de inchiriat si i-l puse in palma. Zambind, el ii facu semn sa urce in limuzina, unde se facu comoda in timp ce el ii dadea instructiuni soferului sa se ocupe de returnarea masinii inchiriate.

Roarke se aseza langa ea si intinse mana dupa decanter. Vrei un coniac sa te incalzesti? Simtea caldura din interiorul masinii cum se ridica de la picioarele ei si se temea sa nu inceapa tremuratul ca reactie. Esti la datorie. Poate o cafea?

Aurul sclipi la incheietura mainii lui in timp ce presa cafeaua in AutoBucatarul aflat intr-un panou lateral. Cateva momente mai tarziu, deschise usa de protectie si ii oferi o ceasca de portelan pe o farfurioara delicata. In avion, avem mai multe sortimente, zise el, apoi se rezema de spatar ca sa savureze cafeaua. Aburul care se ridica din ceasca mirosea extraordinar de bine. Eve lua o inghititura de incercare si aproape ca gemu. Era cafea adevarata. Nu inlocuitor facut din concentratul vegetal atat de obisnuit de cand padurile tropicale fusesera decimate, spre sfarsitul secolului douazeci.

Asta era adevarata, macinata din boabe bogate, columbiene, pline de cafeina. Sorbi din nou si aproape ca-i dadura lacrimile.

Ii facea o placere imensa reactia ei, fluturarea pleoapelor, usoara roseata, ochii care se intunecasera, ca o femeie aflata in bratele unui barbat, observa el. El zambi. Fara jena, isi inchise pleoapele in timp ce ridica din nou ceasca. Trebuie sa ma scuzi, este un moment intim pentru mine. Vorbim in avion. Isi oferi placerea de a o privi in timp ce masina inainta pe drum.

Ciudat, gandi el, nu o catalogase ca fiind politista. Instinctele lui erau, de obicei, foarte ascutite cand era vorba despre asemenea lucruri. In timpul funeraliilor, se gandise doar la ce pierdere era pentru cineva atat de tanar, nesabuit si plin de viata cum era Sharon, sa moara. Apoi simtise ceva, ceva care ii incordase muschii, ii stransese stomacul.

Ii simtise privirea, fizic, ca pe o lovitura. Cand se intorsese, cand o vazuse si primi o alta lovitura. O lovitura in doi timpi, aplicata cu incetinitorul, pe care nu putuse sa o evite. Era fascinant. Dar beculetul de alarma nu se stinsese. Era beculetul care ar fi trebuit sa-i transmita mesajul politista. Vazuse o bruneta inalta, subtire, cu par scurt si ciufulit, ochi de culoarea fagurelui de miere si o gura facuta pentru sex.

Daca nu l-ar fi acostat ea, intentiona sa o caute el. Pacat ca era politista. Ea nu scoase nicio vorba pana ce nu ajunsera la aeroport si urcara in cabina JetStarului sau Ea ura sa fie impresionata din nou. Cafeaua era una, si o slabiciune permisa, dar nu-i placu reactia ei de a casca ochii la cabina luxoasa, cu fotolii adanci, canapele, covor vechi si vaze din cristal pline cu flori. Exista si un ecran de vizionare, retras in peretele din fata, si o insotitoare de bord in uniforma, care nu paru surprinsa sa-l vada pe Roarke urcand la bord cu o femeie straina.

Ridica o spranceana pana cand Eve incuviinta din cap. Eu o sa iau un pic de coniac. Eve isi scoase paltonul care ii fu luat impreuna cu cel al lui Roarke de catre insotitoare. E un mijloc de transport placut.

Ne-a luat doi ani sa-l proiectam. Prefer sa folosesc ce-i al meu de cate ori este posibil. Va trebui sa-ti pui centura de siguranta pentru decolare, ii spuse el, apoi se apleca sa deschida intercomul. Treizeci de secunde. Aproape inainte ca Eve sa poata clipi, erau in aer, intr-o trecere atat de lina, incat aproape ca nu simti presiunea. Era un aparat net superior, gandi ea, celor comerciale care te impingeau in scaun in primele cinci minute de la decolare. Li se adusera bauturi si un mic platou cu fructe si branza care o facura pe Eve sa saliveze.

Era timpul, decise ea, sa treaca la treaba. Ii cunosc pe Beth si Richard de cativa ani. La inceput, la nivel de afaceri, apoi la unul personal. Sharon era plecata la scoala, apoi in Europa, iar drumurile noastre nu s-au incrucisat.

Am intalnit-o pentru prima data acum cateva zile si am invitat-o la masa. Apoi, a murit. Scoase din buzunar o caseta plata din aur. Eve miji ochii in timp ce il privea cum isi aprinde o tigara. Ii zambi printr-un nor de fum. Nu crezi, locotenente, ca politia are destule pe cap fara sa mai trebuiasca sa incerce legiferarea moralitatii noastre sau a stilului nostru de viata?

Nu-i placea sa recunoasca, chiar si fata de sine, ca mirosul de tutun era excitant. Ca parte din stilul tau de viata? Bunicii nostri considerau ca a poseda o arma era un drept constitutional. Let's say that God is the tablecloth. I didn't say that. All I said was that the nagual was not God, because God is an item of our personal tonal and of the tonal of the times. The tonal is, as I've already said, everything we think the world is composed of, including God, of course. God has no more importance other than being a part of the tonal of our time.

Aren't we talking about the same thing? God is only everything you can think of, therefore, properly speaking, he is only another item on the island. God cannot be witnessed at will, he can only be talked about. The nagual, on the other hand, is at the service of the warrior. It can be witnessed, but it cannot be talked about.

Where is it? He swept his hand, as if with the back of it he were cleaning an imaginary surface that went beyond the edges of the table. The nagual is there, where power hovers. At the time of birth, and for a while after, we are all nagual. We sense, then, that in order to function we need a counterpart to what we have. The tonal is missing and that gives us, from the very beginning, a feeling of incompleteness. Then the tonal starts to develop and it becomes utterly important to our functioning, so important that it opaques the shine of the nagual, it overwhelms it.

From the moment we become all tonal we do nothing else but to increment that old feeling of incompleteness which accompanies us from the moment of our birth, and which tells us constantly that there is another part to give us completeness.

We sense our two sides, but we always represent them with items of the tonal. We say that the two parts of us are the soul and the body. Or mind and matter. Or good and evil. God and Satan. We never realize, however, that we are merely pairing things on the island, very much like pairing coffee and tea, or bread and tortillas, or chili and mustard. I tell you, we are weird animals.

We get carried away and in our madness we believe ourselves to be making perfect sense. He pointed his index finger at me and made his head shiver. There is no movement," he continued as if he were answering himself.

Then he put it down. If I would say, Nothing, I would only make the nagual part of the tonal. All I can say is that there, beyond the island, one finds the nagual" "But, when you call it the nagual, aren't you also placing it on the island?

I named it only because I wanted to make you aware of it. But becoming aware of it is the step that has turned the nagual into a new item of my tonal" "I'm afraid you do not understand. I have named the tonal and the nagual as a true pair. That is all I have done. But when we try to pin down that other side the tonal gets hold of the baton, and as a director it is quite petty and jealous. It dazzles us with its cunningness and forces us to obliterate the slightest inkling of the other part of the true pair, the nagual" As we left the restaurant I told don Juan that he had been correct in warning me about the difficulty of the topic, and that my intellectual prowess was inadequate to grasp his concepts and explanations.

I suggested that perhaps if I should go to my hotel and read my notes, my comprehension of the subject might improve. He tried to put me at ease; he said that I was worrying about words. While he was speaking I experienced a shiver, and for an instant I sensed that there was indeed another area within me. I mentioned to don Juan that I was having some inexplicable feelings.

My statement apparently aroused his curiosity. I told him that I had had the same feelings before, and that they seemed to be momentary lapses, interruptions in my flow of awareness. They always manifested themselves as a jolt in my body followed by the sensation that I was suspended in something.

We headed for downtown, walking leisurely. Don Juan asked me to relate all the details of my lapses, I had a hard time describing them, beyond the point of calling them moments of forgetfulness, or absent-mindedness, or not watching what I was doing. He patiently rebuffed me. He pointed out that I was a demanding person, had an excellent memory, and was very careful in my actions.

It had occurred to me at first that those peculiar lapses were associated with stopping the internal dialogue, but I also had had them when I had talked to myself extensively. They seemed to stem from an area independent of everything I knew. Don Juan patted me on the back. He smiled with apparent delight. I asked him to explain his cryptic statement, but he abruptly stopped our conversation and signaled me to follow him to a small park in front of a church.

There are some who walk by on the street and others who come to church. From here we can see everyone. Our bench was located midway between the church and the street. He winked at me and added with a grin, "It likes me. That's why no one was sitting on it.

It knew I was coming. Not the bench. My nagual. Is it aware of things? It is aware of everything. That's why I'm interested in your account. What you call lapses and feelings is the nagual. In order to talk about it we must borrow from the island of the tonal, therefore it is more convenient not to explain it but to simply recount its effects. Today is not the day of the nagual, today is the day of the tonal" he said.

I was about to tell him that the subject was proving to be more difficult than anything he had ever explained to me; he seemed to have anticipated my words. But considering that this is the final lid, the last stage of what I've been teaching you, it is not too farfetched to say that it envelops everything I mentioned since the first day we met. I felt that I had to wait for him to resume his explanation, but I had a sudden attack of apprehension and hurriedly asked, "Are the nagual and the tonal within ourselves?

I myself would say that they are not, but neither of us would be right. The tonal of your time calls for you to maintain that everything dealing with your feelings and thoughts takes place within yourself.

The sorcerers' tonal says the opposite, everything is outside. Who's right? No one. Inside, outside, it doesn't really matter. I said that when he talked about the tonal and the nagual it sounded as if there was still a third part. He had said that the tonal "forces us" to perform acts. I asked him to tell me who he was referring to as being forced. He did not answer me directly. Its coming to the surface is always inadvertent, though. The tonal's great art is to suppress any manifestation of the nagual in such a manner that even if its presence should be the most obvious thing in the world, it is unnoticeable.

I pressed him for an answer. I may go around in circles but that shouldn't surprise or annoy you. I warned you about the difficulty of understanding what I have to tell. I went through all that rigamarole because my tonal is aware that it is speaking about itself.

Let's say that the tonal, since it is keenly aware of how taxing it is to speak of itself, has created the terms 'I,' 'myself,' and so forth as a balance and thanks to them it can talk with other tonals, or with itself, about itself. Obviously it forces itself to follow its own judgments. It is like a voice that comes from the depths, the voice of the nagual. You see, the totality of ourselves is a natural condition which the tonal cannot obliterate altogether, and there are moments, especially in the life of a warrior, when the totality becomes apparent.

At those moments one can surmise and assess what we really are. At those moments the tonal becomes aware of the totality of oneself. It is always a jolt because that awareness disrupts the lull. I call that awareness the totality of the being that is going to die. The idea is that at the moment of death the other member of the true pair, the nagual, becomes fully operative and the awareness and memories and perceptions stored in our calves and thighs, in our back and shoulders and neck, begin to expand and disintegrate.

Like the beads of an endless broken necklace, they fall asunder without the binding force of life. His eyes were peaceful. I felt ill at ease, stupid. Yet when we die, we die with the totality of ourselves. A sorcerer asks the question, 'If we're going to die with the totality of ourselves, why not, then, live with that totality? They stood at the top of the limestone steps for a moment and then began to walk down with infinite care, resting on every step. They moved as if the rough gravel were marbles and they were about to roll and lose their balance on them.

They walked arm in arm, propping each other up with the weight of their bodies. They were perhaps in their early fifties. They had a painful look in their faces, as if walking down the church steps had been beyond their strength. They were in front of us; they vacillated for a moment and then they came to a halt. There was one more step on the gravel walk.

The women looked at him, apparently confused by his sudden outburst. They thanked him profusely and he advised them that if they ever lost their balance and fell down, they had to remain motionless on the spot until the ambulance came. His tone was sincere and convincing. The women crossed themselves. His eyes were beaming. He spoke softly.

Everything about them is dreary - their clothes, their smell, their attitude. Why do you think that's so? We make ourselves that way. The tonal of those women is weak and timid. I also said that I had put on my suit for that specific purpose. With it I wanted to show you that a warrior treats his tonal in a very special manner. I've pointed out to you that my suit has been made to order and that everything I have on today fits me to perfection. It is not my vanity that I wanted to show, but my warrior's spirit, my warrior's tonal.

Life can be as merciless with you as it is with them, if you are careless with your tonal. I put myself as the counterpoint. If you understand correctly I should not need to stress this point. I must have sounded desperate.

He laughed out loud. He seemed to be undecided whether to go towards the church or towards the street. Twice he raised his hand in the direction of the church as though he were talking to himself and were about to start moving towards it. Then he stared at me with a blank expression. I enumerated a series of reasons that might have accounted for the young man's shabbiness: poor health, bad luck, indolence, indifference to his personal appearance, or the chance that he may have just been released from prison.

Don Juan said that I was merely speculating, and that he was not interested in justifying anything by suggesting that the man was a victim of unconquerable forces. The young man walked away towards the street with a disjointed gait.

His arms and legs are thin. He can hardly walk. No one can pretend to look that way. There is something definitely wrong with him, not his circumstances, though.

I have to stress again that I want you to see that man as a tonal" "What does it entail to see a man as a tonal? In other words, it entails seeing a man without thinking that he is hopeless or helpless. You can assess that young man without condemning or forgiving him. My statement was not volitional. I just made it without really knowing why. For an instant I even felt that someone standing behind me had voiced the words, I was moved to explain that my statement was another of my speculations.

You didn't say, 'Maybe he's a drunkard. Don Juan laughed. Seeing is like that. Statements are made with great certainty, and one doesn't know how it happened. Youth is in no way a barrier against the deterioration of the tonal.

I find that there is only one, his tonal. It is not that his tonal is weak because he drinks; it is the other way around, he drinks because his tonal is weak. That weakness forces him to be what he is. But the same thing happens to all of us, in one form or another.

It is not a justification or a condemnation, though. That young man's tonal is weak and timid. And yet he's not unique. All of us are more or less in the same boat. He was wearing an expensive dark gray business suit and was carrying a briefcase.

The collar of his shirt was unbuttoned and his necktie loose. He was sweating profusely. He had a very light complexion which made the perspiration all the more obvious. The man's steps were small but heavy. There was a wobbling quality to his walking. He did not go up to the church; he circumvented it and disappeared behind it. I have called that indulging. His rationale was that as long as I kept on taking notes I was incapable of concentrating. He suggested I should relax, shut off the internal dialogue and let go, merging with the person being observed.

I asked him to explain what he meant by "merging. He then clarified the issue by saying that in the past he had called that process seeing, and that it consisted of a lull of true silence within, followed by an outward elongation of something in the self, an elongation that met and merged with the other body, or with anything within one's field of awareness.

At that point I wanted to get back to my writing pad, but he stopped me and began to single out different people from the crowd that passed by. He pointed out dozens of persons covering a wide range of types among men, women and children of various ages.

Don Juan said that he had selected persons whose weak tonal could fit into a categorization scheme, and thus he had acquainted me with a preconceived variety of indulging. I did not remember all the people he had pointed out and discussed.

I complained that if I had taken notes I could have at least sketched out the intricacies of his schemata on indulging. As it was he did not want to repeat it or perhaps he did not remember it either.

He laughed and said that he did not remember it, because in the life of a sorcerer it was the nagual that was accountable for creativity. Instead of weak tonals we were going to wait for the appearance of a "proper tonal. They had on some short brown woolen ponchos, white pants that came to their mid calf, long-sleeved white tops, dirty worn-out sandals and old straw hats. Each of them carried a bundle tied to his back. Don Juan stood up and went to meet them. He spoke to them. They seemed surprised and surrounded him.

They smiled at him. He was apparently telling them something about me; the three of them turned around and smiled at me. They were about ten or twelve feet away; I listened carefully but I could not hear what they were saying. Don Juan reached in his pocket and handed them some bills. They appeared to be pleased; they moved their feet nervously. I liked them very much. They looked like children. All of them had small white teeth and very pleasing mild features.

One, by all appearances the oldest, had whiskers. His eyes were tired but very kind. He took off his hat and came closer to the bench. The others followed him. The three of them greeted me in unison. We shook hands. Don Juan told me to give them some money. They thanked me and after a polite silence they said good-by. Don Juan sat back down on the bench and we watched them disappear in the crowd.

I told don Juan that for some strange reason I had liked them very much. It is right, but not for our time. They are. And that is very tough. I understand them better than you, thus I couldn't help but feel a tinge of sadness. Indians are like dogs, they have nothing. But that is the nature of their fortune and I shouldn't feel sad. My sadness, of course, is my own way of indulging. They've come here to seek their fortune. They want to become merchants.

They're brothers. I told them that I also came from the Sierras and I'm a merchant myself. I said that you were my partner. The money we gave them was a token; a warrior should give tokens like that all the time. They no doubt need the money, but need should not be an essential consideration for a token. The thing to look for is feeling. I personally was moved by those three.

Their downfall began with the Spaniards and now under the reign of their descendants the Indians have lost everything. It is not an exaggeration to say that the Indians have lost their tonal" "Is that a metaphor, don Juan? It is a fact. The tonal is very vulnerable. It cannot withstand maltreatment.

The white man, from the day he set foot on this land, has systematically destroyed not only the Indian tonal of the time, but also the personal tonal of every Indian. One can easily surmise that for the poor average Indian the reign of the white man has been sheer hell. And yet the irony is that for another kind of Indian it has been sheer bliss. What kind of Indian is that? For the sorcerer the Conquest was the challenge of a lifetime. They were the only ones who were not destroyed by it but adapted to it and used it to their ultimate advantage.

I was under the impression that the Spaniards left no stone 78 unturned. In the Indian life, however, there were things that were incomprehensible to the white man; those things he did not even notice. Perhaps it was the sheer luck of the sorcerers, or perhaps it was their knowledge that saved them. After the tonal of the time and the personal tonal of every Indian was obliterated, the sorcerers found themselves holding on to the only thing left uncontested, the nagual.

In other words, their tonal took refuge in their nagual. This couldn't have happened had it not been for the excruciating conditions of a vanquished people. The men of knowledge of today are the product of those conditions and are the ultimate connoisseurs of the nagual since they were left there thoroughly alone.

There, the white man has never ventured. In fact, he doesn't even have the idea it exists. I sincerely contended that in European thought we had accounted for what he called the nagual. I brought in the concept of the Transcendental Ego, or the unobserved observer present in all our thoughts, perceptions and feelings. I explained to don Juan that the individual could perceive or intuit himself, as a self, through the Transcendental Ego, because this was the only thing capable of judgment, capable of disclosing reality within the realm of its consciousness.

Don Juan was unruffled. He laughed. Watching itself," I said. The nagual is not experience or intuition or consciousness. Those terms and everything else you may care to say are only items on the island of the tonal. The nagual, on the other hand, is only effect. The tonal begins at birth and ends at death, but the nagual never ends. The nagual has no limit. I've said that the nagual is where power hovers; that was only a way of alluding to it. By reasons of its effect, perhaps the nagual can be best understood in terms of power.

For instance, when you felt numb and couldn't talk earlier today, I was actually soothing you; that is, my nagual was acting upon you. All I know is that I wanted your undivided attention and then my nagual went to work on you. I know that much because I can witness its effect, but I don't know how it works. I wanted to keep on the same topic.

I at tempted to ask a question; he silenced me. I felt he was definitely leading me into an area I had wished he would elucidate further. He had said that the tonal did not create anything, but only witnessed and assessed. I asked how he explained the fact that we construct superb structures and machines.

We can mold anything with our hands, personally or in conjunction with the hands of other tonals. A group of tonals can mold anything, superb structures as you said.

He chuckled softly, lifted his right hand over his head and 79 twisted his wrist with a sharp jerk, as if he were turning a door knob. It took me an incredibly long time to focus my eyes on his hand. I felt that a transparent membrane was holding my whole body in a fixed position and that I had to break it in order to place my sight on his hand. I struggled until beads of perspiration ran into my eyes. Finally I heard or felt a pop and my eyes and head jerked free.

On his right palm there was the most curious rodent I had ever seen. It looked like a bushytailed squirrel. The tail, however, was more like a porcupine's. It had stiff quills. I automatically obeyed him and ran my finger on its soft back.

Don Juan brought his hand closer to my eyes and then I noticed something that threw me into nervous spasms. The squirrel had eyeglasses and big teeth. The rodent then started to grow in don Juan's palm.

And while my eyes were still filled with tears of laughter, the rodent became so enormous that it disappeared. It literally went out of the frame of my vision. It happened so rapidly that I was caught in the middle of a spasm of laughter. When I looked again, or when I wiped my eyes and focused them properly, I was looking at don Juan. He was sitting on the bench and I was standing in front of him, although I did not remember having stood up.

For a moment my nervousness was uncontainable. Don Juan calmly got up, forced me to sit, propped my chin between the bicep and forearm of his left arm and hit me on the very top of my head with the knuckles of his right hand. The effect was like the jolt of an electric current.

It calmed me down immediately. There were so many things that I wanted to ask. But my words could not wade through all those thoughts. I then became keenly aware that I had lost control over my vocal cords. I did not want to struggle to speak, however, and leaned against the back of the bench. Don Juan said forcefully that I had to pull myself together and stop indulging. I felt a bit dizzy. He imperatively ordered me to write my notes and handed me my pad and pencil after picking them up from underneath the bench.

I made a supreme effort to say something and again I had the clear sensation that a membrane was enveloping me. I puffed and groaned for a moment, while don Juan laughed, until I heard or felt another pop. I began to write immediately. Don Juan spoke as if he were dictating to me. The control of a warrior has to be impeccable. I was famished. He said that we had to stay until the "proper tonal" appeared. He added in a serious tone that if the "proper tonal" did not come that day we had to remain on the bench until it cared to show up.

You are supposed to find one today, or rather your power is supposed to bring one to us. I will point it out to you. It depends on you. This is a show for you, therefore you will set up those conditions yourself. Your power, your nagual, will do that. One is the outer part, the fringe, the surface of the island. That's the part related to action and acting, the rugged side. The other part is the decision and judgment, the inner tonal, softer, more delicate and more complex.

It was fairly dark by then and I had a hard time taking notes. He told me to stretch and relax. He said that it had been quite an exhausting day but very prolific and that he was sure the proper tonal would show up. Am tresarit cand usa salii de recreere s-a deschis si a intrat Will Granger. Si uite-o Vocea i se pierdut cand mi-a v3zut fa fa, iar din ochii lui disparu zambetul din spatele ochelarilor dreptunghiulari. Aparu in prag, umpland cadrul u?

Am clipit, creierul meu incercand sa inteleaga cum? Inainte sa se intample acest lucru, m-am trezit cu Gideon in fata mea care mi-a luat telefonul, coborand privirea spre ecran inainte de a-1 duce la ureche. Rostise numele tatalui meu pe un ton de avertizare. Se pare ca ai suparat-o pe Eva, deci vei discuta cu mine acum. Will se retrase cu spatele si inchise u? In ciuda tonului taios al cuvintelor lui Gideon, degetele care m-au atins fin pe obraz erau infinit de blande.

Privirea lui era concentrata asupra mea, din albastrul ochilor lui razbatand o furie de gheata care aproape m-a facut sa ma infior.

Sfinte Sisoe, dar? L-am prins pe Gideon de incheietura, clatinand dm cap, cuprinsa brusc de panica la gandul ca cei dot barbap pe care ii iubeam cel mai mult aveau sa sfar?

Sunt bine. El ingusta ochii? Dar nu voi permite ca sotia mea sa fie chinuita cu asta Nu, evident ca, neavand copii, nu imi pot imagina. M-am crispat. Sotul meu? Ba chiar voi veni eu la tine, daca a? Cand m-am casatont cu fiica ta, am acceptat sa imi asum pe deplin raspunderea atat pentru ea, cat?

Ochii i se ingustara in timp ce asculta. Apoi Gideon se aseza pe scaunul din fata mea, puse telefonul pe masa? Vocea tatalui meu umplu aerul; - Eva?

Am inspirat adanc, tremurator,? InspirS adanc? Nu fi suparata, bine? Sunt doar Nu ma a? Putem discuta mai tarziu diseara? Dupa ce ies de la munca? Facu o pauza - Te iubesc, tata. Sunetul lacrimilor mele se reflecta? Era uluitor cat de multa forpi gaseam in el, ce u?

Era diferit de suspnerea pe care mi-o oferea Cary. Cel mai bun prieten al meu era o ureche mereu dispusa sa ma asculte, cineva care ma incuraja? Gideon era un scut. Si trebuia sa fiu suficient de puternica pentru a recunoa? Te sun mai tarziu. Ce altceva a? Habar nu aveam cum sa repar lucrurile. Pa, pa. Gideon inchise conversapa, apoi imi prinse mana tremuratoare intr-a lui. Ne-am inteles? Eu am incuviintat din cap.

Imi prinse fafa in palme, degetele lui mari? Mi-am alungat restul de migrena, impingand-o intr-un mb, unde aveam sa ma ocup de ea mai tarziu. De unde ai? Ip plac? Am reupt sa zambesc. Clipa de clipa. Ma prinse de ijiolduri? Umbra de zambet de pe buzele lui mi-a facut pulsul sa tresara. Gideon m-a tras in poala lui si m-a sarutat pana m-a Insat fara suflare. Aveam rnulte de discutat. Doamne, speram ca avea sa ma poata ajuta sa le rezolv pe toate.

S-ar putea s3 ajung tarziu. Trebuie sa ma pui la curent. Cred ca, intr-un fel, chiar asta facusem. Nu ii puteam repro? Trey avusese diiv totdeauna dificultap in a accepta bisexualitatea lui Cary,. Cunofteam mult prea bine gandurile care ip goneau prin minte cand supraviepiiai unor experience precum cele prin care trecuseram eu fi Cary, dar dadeai totufi peste o persoana fantastica fi care te iubea.

Cand era prea frumos pentru a fi adevarat, cum oare ar fi putut sS fie real? II intelegeam fi pe Trey, iar daca acesta ar fi decis sa se retraga din relape, i-af fi respectat decizia. Dar era cel mai bun lucru care i se intamplase lui Cary de mult timp. As fi fost extrem de dezamSgitS daca nu ar fi reus it sa o scoata la capat impreuna. Asta e o cruzime. Era combinapa I In leturilor ei arStau cunoscatorilor c5 era o persoana i ,iii' aprecia luxul.

Dandu-se in spate, imi studie fafa. De ce? Am privit-o circumspecta. Nu a primit vestea. Dar incearcS sa se impace cu gandul.

Nu era tocmai pregatit sa renunte la tine. Pentru tata, mama fusese marea iubire pierduta. Inca o iubea, chiar mai mult dupa mai bine de douazeci de imi de cand se desparpsera. M-a surprins suficient cat sa ma faca sa izbuenese in ras. Ea zambi luminos, facandu-1 pe barbatul care tocmai trecea pe langa ea sa se impiedice in propriile picioare. E cunoscator in materie de femei. Oprindu-ne langa u? In unele momente ma indoiam daca aveam sa mS obi? Primavara fusese superba,? Momentul perfect din an pentru a-mi reinnoi juramintele fapi de barbatul care era stapan peste inima si sufletul meu.

Tocmai ii mulpimeam lui Dumnezeu pentru existenpa aerului condiponat cand barn observat pe? Gideon il omorase pe Nathan pentru a m3 proteja. Clancy se asigurase ca Gideon nu avea sa plateasca niciodata pentru fapta sa. Ma bucur sa te vad. El nu zambi fap? Dar i-am simpt oricum zambetul. Mama urea prima, apoi am intrat dupa ea pe bancheta din spate.

Chiar inainte ca Clancy sa apuce sa ocoleasca portbagajul ma? Nii'p face griji pentru tatal tau. Are un temperament l a m fierbinte, dar furia lui nu dureaza niciodata prea m u ll.

I am strans bland degetele. Nu se in? Voiam sa visez la ei doi pnandu-? Sunt amandoi barbap in iout a firea. Vor gasi o solupe.

Speram eu. Oftand, am aruncat o privire pe geamul maiyinii. Se lasa tacerea. Gflndindu-te oricat de pupn la ea, ii oferi mai multa pute re decat merita. M-am uitat din nou la mama. Lumea e teribil de lacoma in tot ce pne de Gideon.

E superb, bogat, sexy? Oamenii vor sa? Ceea ce i-a oferit lui Corinne oportunitatea de a scrie o carte despre timpul petrecut cu Gideon. Mama mea imi arunca o privire circumspecta.

Am intors ecranul, aratandu-i o fotografie cu mine p cu Gideon care fusese fScuta cu doar cateva ore in urmS, in timp ce ne aflam in fapi cladirii Crossfire. Mi se intorcea stomacul pe dos vazand un moment atat de intim expus lumii intregi, oferit oamenilor spre a se holba la el, dar trebuia sa tree peste acea senzape. Trebuia sS le ofer mai multe astfel de momente. Trebuie sS ne lasam vazup.

Petrecem prea mult timp inchip. Publicul vrea sa il vada pe celibatarul miliardar care se transforms in sfarpt in Fat'Frumos. Oamenii ip doresc basme, mama, p finaluri fericite.

Trebuie sa le ofer oamenilor povestea pe care p-o doresc p fScand acest lucru am s-o pun pe Corinne p cartea ei intro luminS jalnicS.

Mama mea ip indreptS umerii. Nu pop sa dai pe nimic intimitatea capigata cu atata truda. Dac3 alimentezi foamea publicului, nu vei face decat sS o intepipi. Pentru numele lui Dumnezeu, doar nu vrei sa ajungi o prezenpi constants in ziarele de scandal!

BSrbia mea s-a inalpit in tro expresie hotarata. Tonul vocii ei urea p deveni strident. Din cauza lui Corinne Giroux? Cartea ei va aparea p va disparea cat ai clipi, dar tu nu vei mai scSpa vreodatS de atenpe odatS ce te bagi in ea! Nu te inpdeg.

E mai bine sa preiau eu , onlrolul p sa stabilesc singura contextul. Am marait in sinea mea. Ea clatinS din cap. Ai vorbit despre asta cu Gideon? Nu mi-1 imaginez ucceptand api ceva. M-am holbat la ea, sincer surprinsS de reaepa ei. M-as li apeptat sS ma suspna total, avand in vedere parerea ei despre importanpi de a face o partida buna p tot ceea ce presupunea acest lucru.

Acela a fost momentul in care am vazut teama ce ii impietrise buzele p ii inecase ochii In umbre. Am adoptat un ton mai bland, mustrandu-ma in sinea mea cS nu pricepusem mai repede. Nu mai e cazul sS ne facem griji din cauza lui Nathan. Ea mS fixa la randul ei cu privirea.

Dar sS vezi tot ce-ai facut vreodata Ma saturasem sa ma simt ca Voiam sS fiu cea care prelua ofensiva. Mi-am intors capul. Nu vom ajunge la un acord, iar eu nu am sS mS rSzgandesc fara sa am la dispozipe un alt plan.

Ea scoase un sunet de frustrare, apoi tScu. Degetele mi s-au flexat sub impulsul de a-i scrie un mesaj lui Gideon pentru a-mi descarca sufletul. De ce sS nu incep in schimb cu ceva mai intirn si mai important? Capitolul 2 - lar flori? Avocatul meu principal se apropie de locul in care trundafirii albi ai Evei decorau zona rezervata pentru disi upi.

De acolo reupsera s3 imi distraga atentia de la indicatorii de stoc ce se derulau pe peretele de ecrane plate din spatele lor. Bilepdul care insopse florile se afla pe sticla fumurie a biroului meu, iar eu imi faceam de lucru cu el, recitind cuvintele pentru a suta oara. Arash scoase un trandafir din buchet p il duse la nas. Eu m-am lasat pe speteaza, remarcand distrat ca purla o cravata verde smarald in aceeap nuanpi a carafelor ornate cu pietre prepoase care decorau barul.

Pana la sosirea lui, carafele viu colorate p vaza rope a Evei fusesera singurele pete de culoare in intinderea monocroma a biroului meu. El puse floarea Inapoi In vazS. Ai ceva pentru mine? Apropiindu-se de masa mea de lucru, imi ranji intr-un fel care imi arSta cS ip iubea munca, desi nu ma indoisem nici o clips de acest lucru. Instinctele lui de prSdStor erau aproape la fel de puternic dezvoltate ca ale mele.

Aranjandu-p pantalonii de firms, se instals intrunul din cele douS scaune din fafa biroului meu. Am pus la punct aspectele principale. Mai avem de retusat unele clauze, dar ar trebui sS fim gata sS mergem mai departe sSptSmana viitoare. Eu am clStinat din cap. DacS da, am sS incerc sa o fac sS se rSzgandeasca. Arash rase. Ceea ce nu era complet adevSrat. Nu mai putea fi schimbat, deci ce rost ar fi avut sa il retrSiesc? Ridicandu-mS, m-am dus la unul din cei doi perep realizap integral din sticls care incadrau incSperea.

Era prea scumpa, mi se spusese, p deloc necesarS. Dar eu simpsem nevoia '. Tatsl meu tarase numele nostru prin noidli cu il ridicasem pe culmile celei mai importante meU'opole din lume. DacS bine pn 'i'lnte, ai agSpit doua femei cand ne-am dat In stamba de Unco de Mayo, apoi cateva sSptSmani mai tarziu mi-ai o rtir sS redactez un contract prenuppal nebunesc. Deci care sunt planurile tale, atunci?

S3 inaugurezi noua casS de pe plajS? Planul meu era sS-mi due sopa inapoi la Outer Banks. Sa o am doar pentru mine fusese un adevSrat paradis. Momentele mele de fericire supremS erau cand m3 gSseam undeva singur cu ea.

Imi construisem un imperiu mereu cu gandul la trecut. Acum, grade ei, aveam sa continui sa il construiesc pentru viitorul nostru. Becul telefonului de pe birou incepu sa palpaie. Era Scott, pe linia unu. Am apasat butonul, iar vocea lui rasuna in difuzor: - Corinne Giroux se afla la receppe.

Suspne ca are nevoie doar de cateva minute pentru a va lasa ceva. Fiind ceva privat, vrea sa vi-1 inmaneze personal.

Poate e un alt buchet de flori. Eu i-am aruncat o privire scurta. El ridica din sprancene. Cinci fara un sfert.

Intrezarita cu colp. Barbia i se inalpi cand imi intalhi privirea. Zambetul ei crispat deveni mai larg, transi ,i itulnd-o dintr-o femeie frumoasa intr-una naucitoare. Acum ca eram implicat intr-o cisnicie fericita, pu1,'iim 1nfelege pe deplin ce greseala oribila ar fi fost daca in ay fi casatorit cu Corinne. Era regretabil pentru noi nip eft ea refuza sa vada acest lucru. M-am ridicat si am ocolit masa de scris.

Privirea p, care am apntit-o atat asupra lui Arash, cat? Se strecura in biroul meu in varful tocurilor ropi. Kochia fara bretele pe care o purta era de aceeap nuanpa cu pantofii p ii punea in evid en t atat picioarele lungi, dir p pielea alba. Ip purta parul despletit,? Era opusul absolut al sotiei mele p o replica fidela a tuturor celorlalte femei care l recusera prin viata mea: - Gideon. Sunt sigura ca ip pop g3si cateva minute pentru o prietena veche?

Sprijinindu-ma cu spatele de masa de lucru, mi-am incruciijat brat;ele. Tinea sub bras o micusa cutie rope. Cand ajunse Ianga mine, Corinne mi-o oferi. Am arcuit o spranceana. M-am trezit cedand p acceptand cutia, manat de curiozitate. Nu trecuse prea mult timp de cand fuseseram impreuna, dar aproape nu-mi mai aminteam deloc detaliile.

Fusesem atat de tanar p periculos de lipsit de conpiitpa de sine. Prudent, m-am intins p am acponat butonul care controla opacitatea peretelui de sticla. Daca voia sa se dea in spectacol, aveam sa ma asigur ca o lasam fara spectatori.

Capul ei era cuibarit in scobitura umarului meu, fata ridicata astfel incat sa pot depune un sarut pe buzele ei. Amintirea m-a asaltat imediat. Facusem o excursie de o zi la casa unui prieten din Hamptons. Vremea fusese racoroasa, de sfarpt de toamna mergand pe iarna. Dar eu refuzasem invitapa de a ramane peste noapte, in ciuda dezamagirii evidente a lui Corinne. Date fiind co? Atat de multe blocaje emoponale.

Am inspirat adanc p m-am desprins de trecut:. Imorcand capul, Corinne ip feri privirea. Apoi baga hi,ma in cutie, rasfoind printre cele cateva fotografii din ,. I u stateam cufundat pana la brau in valuri. Capul ii era dat pe spate p radea, liticuria ei radiind din poza. Eu o pneam strans, cu fapi 11,lii nia pentru a o privi.

Necunoscatorii ar fi i auit acea poza p ar fi crezut ca era iubire. Acosta fiind p scopul lui Corinne. Eu negam ca mai lublsem vreodata pe cineva inainte de Eva, ceea ce era 11, l icet adevarat. Corinne era hotarata sa imi demoniiiozc ca ma in? Speranfa ei era palpabila, ca p cum s-ar fi apeptat sa ma loveasca brusc o revelape monumentala.

Ce mama naibii! Nici macar nu mai ;ineam minte l ine facuse nenorocita de poza sau unde ne aflam in inomentul acela p nici nu conta. Am fost impreuna. S-a terminat. Tu te-ai casatorit, iar m um am facut-o p eu. Nu a mai ramas nimic. Nu efti indiferent, Gideon. E ultima data cand ne luam adio, Corinne. I-am suspnut privirea, avand grija sa vada cat eram de hotarat. Daca mai vii pe aici, cei de la paza nu te vor lasa sa intri. Va trebui sa Telefonul imi semnaliza tin apel de la Scott fi am ridicat receptorul: -D a?

M-am aplecat din nou peste masa de lucru, apAsand butonul care deschidea ufile. O clipa mai tarziu Eva intra. Avea sa vina vreodata fi ziua in care sa o vad fi sa nu simt pamantul fugindu-mi de sub picioare? Ea se opri brusc, oferindu-mi placerea de a o studia indelung.

Eva era blonda natural, cu fuvpe palide incadrand o fapi delicata fi accentuandu-i ochii cenufii ca norii de furtuna, ochi in care as fi putut sa ma pierd ore intregi - dupa cum o fi facusem. Era mica de inalpme, dar cu rotunjimi periculos de. Poate ca a? Fara voia mea, mintea mi-a fost inundata de amintirea parfumului ei fi de felul cum o simtisem sub mainile mele. Rasul gutural care imi starnea bucuria fi mania apriga fi iute care ma doborau la pamant erau amintiri viscerale.

Totul in mine se trezea vibrand la viapi, intr-o. Corinne vorbi prima: - Buna, Eva. M-am enervat. Fata de Corinne, era imbracata i iiminte, intro fusta neagra cu dungi subpri fi o bluza. Ic inatase fara maneci care scanteia ca o perla. Acum fi pentru totdeauna. Atracpa pe care o simteam m-a purtat pana in celalalt i upAt al incAperii cu pafi mari fi rapizi.

Ingerul meu. Nu am rostit cuvintele cu voce tare, nu voiam sa le imda Corinne. Dar imi dadeam seama ca Eva le simpse.

I am luat mana fi am simpt o furnicatura de intelegcre profunda care m-a facut sa io strang mai tare. Ea se intoarse sa priveasca dincolo de mine fi sa ia act ilc prezenta femeii care nu putea rivaliza cu ea. Eu nu m-am intors sa o privesc. Copi lie astea ip raman pe, Gideon.

Incapabil sa imi iau ochii de la Eva, i-am aruncat pes-. Nu le vreau. Iritat, i-am aruncat o privire lui Corinne care se oprise langa noi. Daca ma va interesa vreodata sa le vAd, pot oricand sa ip rasfoiesc cartea.

Dupa ce Corinne a ie? I-am luat 5i cealaltS mans, aplecandu-mS spre ea sS 11 inhalez parfumul. M-a cuprins o senzape de calm. Mi-e atat de dor de tine. Inchizand ochii, ea se sprijini de mine cu un oftat.

Sunt in regula. Doar cS nu mS a? Intorcandu-mS la birou, am pus capacul inapoi pe cutie? Maine este ultima mea zi. Decizia era una pe care sperasem ca avea sS o ia singum. Gonsideram cS era cel mai bun? Eva i? Am studiat-o.

Gura mi s-a curbat intr-un zambet. E bine de? Am chemat-o langft mine indoindu-mi degeail Ino ea. Ne-am intalnit in mijlocul im ftperii. Acesta era motivul pentru care aveam sa trecem si I" ic obstacolul de acum p peste oricare altele ne-ar fi ipftrut in drum.

Eram mereu dispup amandoi sa ne in1lliiim la jumStatea drumului. Eva nu avea sa fie vreodata sopa docila pe care si-ar Ii dorit-o pentru mine prietenul meu Arnoldo Ricci. Era I'ton independents, prea apriga. Avea o vana de gelozie 1are nu putea fi ignoratS.

Credeam acest lucru cum nu eredearn nimic altceva. Restul tine doar de logistics. Gura mi s-a uscat brusc, iar inima a inceput sS-mi bats prea repede. Cand ea a ridicat o manS ca sS-mi dea pftrul deoparte, am prins-o de incheietura si i-am lipit palma pe obraz, inchizand ochii in timp ce absorbeam atingerea ei. SSptamana care tocmai se incheiase mi-a disparut complet din minte. Zilele pe care le petrecusem despSrpti, orele de tScere, teama paralizantS Imi arStase toata.

De a discuta cu ea. I I nil se tndoise niciodata de mine. Iar cand devenisem independent, el m3 urmase. Mulpjmesc pentru incredere. Vreau neaparat sa te due la casa de pe plaja in weokendul asta. Mama mea ne-a invitat la Westport. Cary va fi si el acolo, desigur. Oricum, am promis ca vom veni. Luptandu-ma cu dezamagirea, mi-am cantarit oppunile. Am ascultat-o in timp ce mi-a relatat conversatia ei de la pranz cu Monica. Eva mi-a studiat fapi in timp ce incheia: - Ea a spus ca nu o sa-ti placa deloc ideea, dar tu le-ai mai folosit?

Mama ta are dreptate - exista o diferenpi. Nu doar ca nu ma respinsese, ci ma voia cu atat mai mult. Stateam acolo, restabilind legaturile dintre noi, absorbind forp de care aveam nevoie. Si ce imi oferise ea? Felul in care Angus se lumina la fapi cand o vazu pe Eva iejind din cladirea Crossfire m-a tulburat in feluri pe care nu a? Rareori trada vreo urma de emope, ins3 facea o exceppe pentru Eva.

Sau poate nu se putea abpne. Dumnezeu imi era martor ca eu nu puteam. Eva ii oferi zambetul ei luminos? Arati deosebit de elegant azi. L-am privit pe barbatul pe care il iubeam ca pe un t. In anii haotici care urmasera, singurul punct de stabilitate fusese Angus, un barbat angajat drept? Buza ei de jos se rasfranse in tro expresie bosumflata, iar eu mi-am regandit strategia.

Voiam ca Eva sa fie implicata p sa participe direct. Ceea ce insemna sa o inertrajez p sa pn cont de ea, nu sa ii pun piedici. Daca exista un public pentru cartea lui Corinne, exista un gol pe piapi care trebuie umplut si e ceva de care ar trebui sa ne ocupam. Zambetul radios pe care mi-1 adresa a fost o recompensa in sine.

Am putea sa le alegem pe cele care ne plac cel mai mult si sa le vindem mass-mediei, ca apoi sa donam veniturile catre Crossroads. Fundatia de caritate pe care o infiintasem avea finanptri suficiente, dar intelegeam c3 o strangere de fonduri era un beneficiu colateral al planului Evei de a atenua din impactul carpi de dezvaluiri senzationale a lui Corinne, Fiindca regretam suferinpi pe care situapa produsa avea sa i-o provoace inevitabil sotiei mele, eram dispus sa o suspn in orice mod p-ar fi dorit ea, insa acest lucru nu insemna ca nu aveam sa ma lupt pentru a obtine un weekend doar cu ea.

Am putea petrece noaptea de vineri p prima parte din dimineata de sambata in Carolina de Nord, apoi sa ne petrecem duminica in Westport. Trebuie sa urmam. Cred ca avem iicvoie s3 petrecem ceva timp iesind la intalniri, lasaniIn ne vazuti in public, gasind modalitap de a rezolva M-am holbat la ea. Nu va fi Nu-mi pop cere sa-mi in mainile departe de tine. Buzele ei tresarira. Palmele mi s-au umezit p o panica ulna simpta a inceput sa se instaleze. Era iraponala, enervunta. Ma doresti la fcl de mult cum te doresc p eu.

Ea m3 atinse pe obraz.